Dan Alexa a fost la un pas să devină antrenorul celor de la FCSB! Fostul mijlocaș a recunoscut că a discutat cu Gigi Becali, înainte ca pe banca roș-albaștrilor să ajungă Mihai Teja.
Aflat acum la ASU Poli Timișoara, pe care speră să o ducă în Liga 1, Alexa nu s-a supărat pe Gigi Becali, care l-a preferat pe Mihai Teja pentru postul de antrenor.
Revenit la Gaz Metan, Mihai Teja (42 de ani) a înregistrat 9 victorii, 5 remize și o înfrângere pe banca tehnică a roș-albaștrilor, în perioada ianuarie – mai 2019.
„M-am şi întâlnit cu domnul Becali. Acum vreo doi ani, doi ani şi ceva. Înainte de Mihai Teja. Şi nu a fost să fie, l-a ales pe Teja şi asta e! Am discutat aşa, am vorbit despre fotbal, despre viaţă, mi s-a părut un om foarte ok. Dar alegerea lui a fost Mihai Teja”, a recunoscut Dan Alexa, la Look Sport.
Ajuns la vârsta de 41 de ani, Dan Alexa este deja la a șaptea echipă în cariera de antrenor, în condițiile în care a fost în Giulești de două ori. După ce s-a lăsat de fotbal, în 2014, fostul mijlocaș a preluat-o pe ACS Poli Timișoara, iar până să revină în Banat, la ASU Poli, a mai trecut pe la Rapid, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, Astra Giurgiu și, din nou, Rapid.
În ultima etapă din Liga 2, echipa lui Dan Alexa a învins-o cu 2-0 pe Gloria Buzău.
Cu acest succes, ASU Poli a acumulat 27 de puncte și a urcat pe locul 2, cel puțin până duminică, atunci când joacă Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER